Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Gândul
Anul şi data apariţiei: 06.12.2011
Tematica: Tinerii romi - condiţiile sociale
Categoria articolului: reportaje
Autorul articolului: Enache Iuliana Daniela
Titlul articolului: Le Parisien: Copiii romi din reţele infracţionale, iniţiaţi în delincvenţă în jurul vârstei de nouă ani
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.gandul.info/international/le-parisien-copiii-romi-din-retele-infractionale-initiati-in-delincventa-in-jurul-varstei-de-noua-ani-9032182


"Toţi folosesc pseudonime, ceea ce face munca foarte complexă. Încercăm să stabilim identitatea fiecăruia, ceea ce ne permite să identificăm familia căreia îi aparţine, apoi să refacem reţeaua complet şi în cele din urmă să stabilim care sunt ramificaţiile până în România", a explicat inspectorul român, potrivit ediţiei electronice a cotidianului francez.

Amihălăchioaiei afirmă că în general aceste familii sunt foarte mari, adeseori cu câte opt copii sau chiar mai mulţi. "Fiecare celulă este extrem de sudată şi copiii sunt iniţiaţi în delincvenţă de foarte mici, în jurul vârstei de nouă ani. Încep prin furturi minore, apoi, când cresc, trec la alt tip de delincvenţă care necesită mai multă forţă: furtul bobinelor de cupru, de exemplu. În comunitatea romă, 70 la sută dintre familii sunt foarte sărace, iar viaţa în tabere este adeseori singura lor referinţă: când îi văd pe fraţii mai mari furând, fac şi ei acelaşi lucru în mod natural", explică inspectorul român.

"Fiecare clan are specialiştii lui (în cerşetorie agresivă, furt de cupru, furt din buzunare, jaf, furt prin asumarea unei identităţi false, n.red.) şi cei mai tineri sunt plasaţi în prima linie", adaugă comisarul francez Gilles Beretti într-un alt articol publicat de Le Parisien.

"În prezent, numărăm circa 400 de copii care muncesc la Paris dintr-o populaţie totală de 5.000 până la 8.000 de romi în Ile-de-France. Unii sunt reţinuţi în fiecare săptămână, iar în cursul lui 2011, 10.000 de cetăţeni români au fost arestaţi la Paris. Am vrea să urmărim mai mult copiii pe termen lung. De aceea suntem în permanentă legătură cu justiţia română. Dar este complicat: ei nu vor să părăsească celula familială", a continuat Beretti.

În cadrul interviului publicat de Le Parisien, alături de alte două materiale despre cooperarea poliţienească româno-franceză în destructurarea reţelelor infracţionale de romi la Paris, Amihălăchioaie explică şi în ce constă munca fiecărei echipe.

Astfel, francezii sunt cei care strâng informaţii de pe teren despre locul unde se află delincvenţii, tipul de infracţiuni comise, despre noii veniţi sau alte detalii care permit o anchetă eficientă a colegilor lor români, a explicat el, adăugând că aceste grupări sunt foarte mobile, deplasându-se şi în alte ţări ca Marea Britanie, Spania sau Italia.

În total, opt ofiţeri de poliţiei au venit de la Bucureşti şi 32 de membri ai patrulelor lucrează exclusiv în destructurarea reţelelor de infractori romi în capitala franceză.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.